Acasa
Intalnirea armenilor la Dumbraveni - 15 august
Domeniu
Patrimoniu imaterial vezi altele
Organizatie coordonatoare
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România vezi altele
Perioada
14-15 august vezi altele
Website
Intalnirea armenilor la Dumbraveni - 15 august
Descriere

Proiectul PUZZLE ajunge la Dumbrăveni în zilele de 14 şi 15 august, într-un efort de documentare cu privire la obiceiurile comunitatii armenesti legate de procesiunea şi ofrandele aduse patroanei spirituale a catedralei, Sfînta Elisabeta, dar şi pentru slujba închinată Sfintei Maria şi simpozionul organizat în ziua anterioară.

La Dumbrăveni există una dintre cele mai mari catedrale armeneşti din ţară iar 2008, conform tradiţiei, sute de armeni din toată ţara sunt aşteptaţi pentru a lua parte la această sărbătoare. Prima parte a Zilelor Armeneşti va fi dedicată unui simpozion, iar a doua zi, care coincide cu Sărbătoarea Sfintei Maria, va aduna sute de credincioşi în catedrala armenească din oraş, cu toţii dorind să participe la un moment unic şi înălţător în acelaşi timp, slujba oficiată cu ocazia acestei sărbători.

Activitatea de documentare face parte din PUZZLE, proiectul national al Romaniei pentru Anul European al Dialogului Intercultural – componenta 2 – Istoria – identitati in dialog, coordonata de Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania, si este realizata cu sprijinul comunitatii armenesti din Dumbraveni.

Date de contact

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România

www.muzee.org

Persoana de contact: Dragoş Neamu, dragos@mlr.ro

PUZZLE Project: Legenda Istoria Povestea vecinilor Memoria Muzica 2008. Toate drepturile rezervate. Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene
     
O intitiativa a Uniunii Europene