| Domeniu General vezi altele |
Organizatie coordonatoare Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene vezi altele |
| Perioada 5 martie 2008 vezi altele |
Website www.dialog2008.ro |
Pe 5 martie 2008, o serie de evenimente desfăşurate în Bucureşti şi în Cluj-Napoca au marcat Lansarea oficială a Calendarului Anului European al Dialogului Intercultural.
Organizate de centrul de Consultantă pentru Programe Culturale Europene, organismul Naţional de Coordonare al AEDI în România, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Centrul Geomedia şi British Council evenimentele au avut loc la Bucureşti şi Cluj-Napoca şi au inclus activităţi diverse, de la conferinţe de presă la proiecţii de film şi dezbateri.
Bucureşti
La eveniment au participat doi dintre cei patru ambasadori naţionali pentru AEDI, doamna Sandra Pralong şi domnul Damian Drăghici. Dupa cum aprecia doamna Sandra Pralong, acţiunile din cadrul AEDI au ca scop conştientizarea importanţei diversităţii.
Importanţa muzicii ca formă de exprimare a diversitătii culturale si entice a fost subliniată de domnul Damian Drăghici: "Oameni care nu s-au intâlnit niciodată şi care nu vorbesc aceeaşi limbă pot urca împreună pe scenă şi intra, prin intermediul muzicii, într-un dialog intercultural spontan".
Reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor, principalul actor implicat în susţinerea programelor şi proiectelor, au salutat schimbarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor. Noile reglementări lasă autorităţilor regionale şi locale un spaţiu deschis de implicare, de natură să impulsioneze creativitatea şi inovaţia. Secretarul de Stat în MCC, dl András István Demeter a adus în discuţie rolul pe care dialogul între diversele culturi şi religii îl joacă în descoperirea valorilor ce ne unesc şi în definirea spaţiului în care trăim zi de zi. „Lipsa dialogului naşte conflicte şi duce la dezastre” a subliniat Secretarul de Stat.
„România a fost dintotdeauna un factor de stabilitate în regiune şi constituie un model de bune practici privind buna înţelegere între cele peste 20 de etnii care convieţuiesc în ţara noastră. Operatorii culturali din România ştiu să descopere cele mai potrivite forme de dialog cu ţările vecine în vederea menţinerii stabilităţii în regiune”, este de părere Secretarul General al MCC, dl Virgil Ştefan Niţulescu. Iniţiativa Uniunii Europene este cu atât mai binevenită cu cât nu se doreşte a fi un simplu program de finanţare cât un mod de sensibilizare a tuturor cetăţenilor din spaţiul comunitar în definirea şi asumarea identităţii europene. „Trebuie să luăm în serios această provocare, deoarece suntem şi cetăţeni ai Uniunii Europene nu doar ai României”.
Dl. Vladimir Simon, directorul Centrului de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene (CCPCE), Organismul Naţional de Coordonare în România a activităţilor sub egida AEDI 2008, a făcut o sinteză a celor mai importante programe şi proiecte dedicate AEDI 2008: „Există 4 tipuri de proiecte: Proiectul naţional PUZZLE, proiecte ale partenerilor naţionali şi ale altor organizaţii sprijinite prin agenda culturală a MCC pentru 2008, precum şi alte iniţiative înscrise sub egida Programului”.
În România, Anul European devine o realitate prin Proiectul naţional PUZZLE. Acesta este o proiecţie a comunităţii noastre interculturale, o poveste ale cărei piese interacţionează şi în care idenităţile noastre culturale dialoghează. Coordonat de CCPCE, cu participarea Fundaţiei Toaca, a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, a Muzeului Ţăranului Român, a Centrului Geomedia şi a Jeunesses Musicales România, proiectul se desfăşoară pe tot parcursul anului 2008 în zeci de localităţi din România.
Instituţiile partenere în Grupul de lucru pentru AEDI 2008 şi-au prezentat portofoliul de activităţi incluse sub egida Anului: Reprezentanţa CE în România (Doina Şerban), Departamentul pentru Relaţii Interetnice (Zeno Carl Pinder), Centrul de Resurse pentru Diversitatea Etnoculturală (Gabor Adam), Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (Laura Popa), Centrul Educaţia 2000+ (Anca Nedelcu), Institutul Intercultural din Timişoara (Călin Rus). Participarea românească în proiectele desfăşurate la nivel european au fost prezentate de către reprezentanţi ai Institutului Cultural Român din Bruxelles (Andrei Ţărnea), ai Asociaţiei Komunitas (Simina Guga) şi ai Asociaţiei SIGNIS România (Anca Berlogea).
La Muzeul de Geologie şi Geofizica Centrul GEOMEDIA a organizat un eveniment de lansare concomitentă a Anului European al Dialogului Intercultural şi a Anului Internaţional al Pământului iar Muzeul Ţăranului Român a proiectat 4 filme prezentate in expoziţiile realizate de muzeu in ultimii ani. Salonul de carte şi presă, manifestare anuală dedicată publicaţiilor minorităţilor etnice s-a lansat la Muzeul Naţional de Istorie, fiind organizat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice în parteneriatcu SC Amplus Ltd SRL.
Cluj-Napoca
Tot pe data de 5 martie, de data aceasta la Cluj Napoca, reprezentanţi ai Reţelei Naţionale a Muzeelor din România au moderat discuţii cu reprezentanţii muzeelor pe marginea dezvoltării Muzeului Virtual al Românului Modern, au prezentant proiectul naţional PUZZLE iar la Casa Tranzit au fost proiectate filme pe teme de dialog intercultural, oferite de British Council.
Agenda evenimentului şi Lista celor ce au participat la evenimentele desfăşurate la Bucureşti (Ministerul Culturii şi Cultelor) pot fi descărcate din secţiunea "Documente".
Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene
str. Barbu Delavrancea nr.57, et.1, sector 1, 011353, Bucureşti
tel/fax 021 3166061; 3166061
www.eurocult.ro
info@eurocult.ro
![]() ![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||||
![]() |
![]() O intitiativa a Uniunii Europene |
|||||