Dacă aveţi un proiect care doriţi să se desfăşoare sub egida acestui program în 2009, trimiteţi-l pentru aprobare domnului Cristian Alexandrescu. Formularul poate fi descărcat de pe situl european AECI 2009, secţiunea "Communication toolbox".
Dialogul intercultural este prezent în toate aspectele vieţii noastre de zi cu zi. De la educaţie la manifestări artistice, de la tradiţii la grupul profesional, întâlnirea cu "celălalt" este o întâlnire în care se confruntă două viziuni şi de la care se începe construcţia comunităţii.
Considerată una dintre caracteristicile spaţiului european, Programul încurajează cetăţenii Uniunii Europene să privească avantajele diversităţii culturale, într-o comunitate caracterizată de respect reciproc.
Realizată de Ministerul Culturii şi Cultelor cu sprijinul Centrului de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene, strategia România identifică priorităţile naţionale în ceea ce priveşte promovarea dialogului intercultural.
Spaţiul european găzduieşte persoane ce fac parte din grupuri culturale diverse, ce au tradiţii şi obiceiuri ce uneori seamănă, alteori impresionează prin diferenţă. Dialogul intercultural reprezintă o poartă spre aprecierea diversităţii.
Ediţie desfăşurată sub genericul „Mari regizori, mari spectacole, mari teatre ale Europei şi ale lumii" şi dedicată Anului European al Dialogului Intercultural, iniţiat de Uniunea .. mai multe
A XXXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului din perioada 9 Mai - 6 Iunie de la Constanţa îmbogăţeşte paleta repertorială oferită publicului, prin .. mai multe
ÎMPREUNĂ pentru COMUNITATE- Târgul Organizaţiilor Neguvernamentale Ediţia VI, Tîrgu-Mureş, 8 - 10 mai 2008 Proiectul este iniţiat de Asociaţia Divers, în parteneriat .. mai multe
Simpozion internaţional de antropologie culturală „Integrare, autonomie şi dialog intercultural" 21-23 mai 2008 Locaţie: Aula Magna „Iuliu Maniu",Universitatea „Aurel .. mai multe
Dialogul intercultural..
![]() ![]() |
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||||
![]() |
![]() O intitiativa a Uniunii Europene |
|||||